IRUM la Simpozionul ISB-INMA TEH’ 2022
Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, din cadrul Universitîții „Politehnica” din București împreună cu Institutul Național pentru Cercetare-Dezvoltare Mașini și Instalații proiectate pentru Agricultură și Industria Alimentară (INMA București) și Societatea Inginerilor Mecanici Agricoli (SIMAR), au organizat Simpozionul ISB-INMA TEH’ 2022, care s-a desfășurat în București.
Scopul simpozionului a fost la nivel general prezentarea celor mai recente rezultate științifice pe toate aspectele cercetării, proiectării și dezvoltării care lucrează în domeniul mecanicii, ingineria mediului, surse regenerabile de energie, inginerie agricolă, agricultură durabilă, siguranța alimentară, tehnologia alimentară, agricultura inteligentă etc.
Echipa Centrului de Cercetare și Dezvoltare iFOR împreună cu Universitatea Cluj-Napoca au participat la acest eveniment cu lucrarea „Analysis Of The Cylindrical Gear Wheels In The Gear Of The Central Drum Of The Cableway” care va fi publicată în unele dintre cele mai semnificative publicații de specialitate. Lucrarea prezintă aspecte legate de analiza elementelor cilindrice ale angrenajului cu tambur central al cablului forestier de tip sanie.
Analiza sistemului de antrenare, luând în considerare forma geometrică a dinților, procesul de lubrifiere și jocul dintre dinții aflați în contact direct, permite o proiectare mai precisă a angrenajului. Aceasta este o cerință vitală pentru aplicația luată în considerare, în care se aplică forțe mari atunci când buștenii sunt manipulați de către funicular. Lucrarea prezintă rezultatele obținute în urma analizei numerice a structurii mecanice cu ajutorul unui software comercial bazat pe analiza elementelor finite, cu accent pe zonele sensibile (concentratoare de tensiuni, deformații) în vederea dezvoltării unei structuri optime precum rezistența și robustețea.
Pe baza rezultatelor obținute în această analiză, transmisia cu angrenaje va fi fabricată și integrată în transmisia mecanică a cablului.