Internship la IRUM!
IRUM, singurul producător român de tractoare agricole și utilaje forestiere din România, a inițiat în anul 2021 programul de internship plătit dedicat studențiilor, dând startul înscrierilor la cea de a treia ediție a programului.
Compania are o echipă formată din aproape 500 angajați, care își desfășoară activitatea în fabrica din Reghin. Fabrica se întinde pe o suprafață de 17.500 mp și cuprinde propriul Centru de Cercetare și Dezvoltare IFOR, unicul de acest tip din Europa de Est, secții de producție integrate (turnătorie, debitare, CNC, prelucrări mecanice, sudură, tratamente termice, montaj TAG sau montaj TAF), clădiri administrative și spații de intrastructură internă.
IRUM dispune de resursele necesare și o echipă pregătită pentru a oferi studenților ocazia de a experimenta locurile de muncă din unele departamente ale companiei, meserii pe care aceștia le studează în cadrul universitărțiilor de specialitate din țară și nu numai.
Cea de a 3-a ediție a programului Internship la IRUM oferă posibilitatea studenților să facă parte, pe parcursul lunilor iulie și august din departamentele IT, proiectare constructivă, tehnologie, producție, mentenanță, turnătorie, logistică, calitate și comercial.
Ne bucură faptul că tinerii studenți depun efortul necesar și se implică cu pasiune pentru a aprofunda științele pe care le studiază, care desigur aduc un plus de valoare în dezvoltarea și evoluția fiecăruia!